Direcţia Copilului i-a găsit loc de muncă unui tînăr exmatriculat de la şcoală

 

Unui tînăr de 18 ani care se afla în grija unui centru de plasament din municipiu, i-a fost revocată măsură de protecţie în cursul anului precedent. Motivul ar fi absenţele mari înregistrate la şcoală, care au dus la eliminarea sa din sistemul educaţional. Cursul vieţii adolescentului nu a luat o întorsătură nefericită întrucât specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului l-au ajutat pe acesta să îşi găsească un loc de muncă.
În cazul tinerilor instituţionalizaţi care ajung la vîrsta de majorat, statul îi menţine în sistemul de protecţie, numai cu condiţia de a frecventa un curs de învăţământ. Măsura de protecţie a fost însă revocată în cazul unui băiat care era instituţionalizat într-un centru din municipiu din cauza unui număr mare de absenţe nemotivate la şcoală. Din fericire, cu toate că a ieşit de sub „aripa statului”, tînărul şi-a găsit un loc de muncă plătit bine dar şi cazare, la Bucureşti, cu sprijinul reprezentanţilor DGASPC. „Noi avem o colaborare de vreo câţiva ani de zile cu o societate comercială din Bucureşti, numită Preţuri Pentru Tineri prin care tinerii din sistem pot să îşi găsească un loc de muncă la ei, firma se află la Bucureşti, asigură cazare şi salariu”, a afirmat Cecilia Spătaru, director executiv adjunct DGASPC. Tânărul a fost încadrat cu un salariu în cuantum de 1.000 de lei, pe un post de muncitor necalificaţi. În anii anteriori alţi tineri asemenea lui şi-au găsit un loc de muncă la firma din capitală fiind menţinuţi chiar câţiva ani de zile. În cursul anului precedent au fost pînă în cinci cazuri în care măsura de protecţie a fost revocată în cazul unor tineri care şi-au întrerupt şcoala.