Dinamo susținută de suporteri fanatici: Un băiat bolnav de cancer a venit degeaba la Botoșani

Cei care susțin și iubesc Dinamo București au oferit o dovadă de loialitate sâmbătă seara când ar fi trebuit să joace cu FC Botoșani, pe Stadionul Municipal.

 

Fanii care au mers la Botoșani, deși prognoza meteo anunța ger năprasnic în Moldova, sunt niște eroi, se arată pe pagina suporterilor dinamoviști.

 

Ei nu și-au părăsit echipa chiar dacă este în play-out și chiar dacă exista șansa ca meciul să fie amânat. Suporterii au dat 90 de lei pentru a ajunge la Botoșani, chiar dacă au fost nevoiți să facă cale întoarsă pe un drum extrem de periculos, fără să-și vadă favoriții.

 

Zăpada pur și simplu a pus stăpânire pe stadionul din Botoșani și meciul de sâmbătă seară va fi reprogramat la o dată deocamdată necunoscută.

 

„Erou adevărat a fost și Dan Cucu, care a fost internat luni întregi la clinica Acibadem, suporterul pentru care s-a unit toată suflarea dinamovistă și care ușor, ușor, se luptă și să sperăm că va ÎNVINGE cancerul”,

Scriu suporterii dinamoviști

 

Deși este în plin proces de recuperare, el a fost sâmbătă la Botoșani alături de galerie și ar fi stat în frig și în ninsoare dacă meciul nu s-ar fi amânat.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store