Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO 

Omul de afaceri care are calitate de acționar în grupul de firme Elsaco ar urma să fie un substitut la echipa mare pentru Valeriu Iftime, după ce viitorul președinte al Consiliului Județean își va prelua mandatul. 

 

Deși, Petru Parfenov nu este deloc străin de fenomenul fotbalistic care i-a pătruns în sânge cum s-a întâmplat și în cazul partenerului său de afaceri.

 

Petru Parfenov, acționar Elsaco

„E un mod de colaborare pe care l-am avut și în anii trecuți, adică partea de academie, copii și juniori, eu am fost cumva în antecamera academiei și ne-am ocupat de problemele care țineau de acest aspect. Începând cu acest an, o să completez poate un pic mai mult și în direcția de liga 1, în funcție de timpul disponibil al lui Valeriu dar sunt convins că o să se implice și el foarte mult”,

 

O unificare de forțe nu poate aduce decât lucruri bune. 

Și mai mult decât atât, când se poate baza pe experiența unui antrenor care a fost dorit la Botoșani chiar anul trecut. 

 

Petru Parfenov, acționar Elsaco

„Să spunem că doi oameni pot să facă mai mult, așa cum am demonstrat și în business că patru oameni au făcut mai mult decât putea să facă unul singur. Bazându-ne pe continuitate, bazându-ne pe încrederea care există între noi și la fel și îl apreciez foarte mult pe Ciobi, el știe lucrul acesta. Nu spun că l-am dorit și mai demult să vină la Botoșani, dar bine că a venit acum”,

 

Declarațiile integrale în materialul video de mai jos