Deţinut de la Botoşani vânat de procurorii din Ungaria

Magistraţii din Ungaria au emis un mandat european de arestare pe numele unui ieşean condamnat pentru trafic de droguri şi întemniţat la Botoşani. Autorităţile din Ungaria l-au pus sub acuzare pe Cătălin Bîrsan pentru acuzaţia de fals în documente oficiale şi uz de fals.

 

Potrivit Bună Ziua Iaşi, atunci când încerca să fuga din România pentru a evita să execute o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost prins de poliţiştii de frontieră maghiari cu un act de identitate fals. Cătălin Bîrsan era membru al unei reţele de trafic de droguri, din care au mai făcut parte membrii catalin birsan  clanului Corduneanu. Reţeaua a fost anihilata în 2004, la vremea respectivă fiind una dintre cele mai importante acţiuni ale procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT). Potrivit acuzaţiilor procurorilor, Bîrsan se ocupa de distribuţia drogurilor pe piaţa din Iaşi. Procesul a durat ani de zile, hotărârea definitivă a instanţei de judecată fiind luată abia anul trecut. Înainte de verdictul judecătorilor, în aprilie 2013, Bîrsan a bănuit că urmează să fie încarcerat şi a încercat să plece din ţară.
"S-a prezentat la punctul de frontiera Artand ca pasager într-un Alfa Romeo şi a arătat o carte de identitate care avea fotografia sa şi datele altei persoane", a declarat procurorul Adina Bocai, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În prezent, Cătălin Bîrsan execută pedeapsa în Penitenciarul Botoşani, însă a declarat că nu vrea să fie extrădat.
CITEŞTE ŞI:
 Urmărit internaţional din Botoşani depistat şi adus acasă tocmai din Italia