Deputatul de 200.000 de euro pe an a revenit printre botoșăneni cu tot cu consilieră: Este mulțumitor pentru mine - GALERIE FOTO

Exact în luna când a împlinit patru ani de la începutul mandatului, Mihai Țurcanu a revenit printre botoșăneni. Europarlamentarul a participat duminică la Comitetul de Coordonare Locală al PNL Botoșani, unde a avut și o luare de cuvânt. 

 

L-au ”rugat” de la centru să își prezinte realizările mărețe


După atâta timp în care a avut apariții extrem de rare la acțiuni publice din Botoșani și cu mai puțin de două luni înaintea noilor alegeri europarlamentare, liberalul a considerat de cuviință că este cazul ca în sfârșit să îi informeze și pe cetățenii acestui județ cu ce se mai ocupă. 


Aceasta și după ce, ”am fost rugați la nivel central să trimitem realizările majore ale fiecărui deputat”.


Și în opinia sa și-a făcut treaba bine la Bruxelles și Strasbourg. Așa că a adus și o broșură pe care a arătat-o celor peste 400 de colegi din partid.


”Cu mândrie – și nu vreau să sune a laudă din partea mea – vreau să vă spun că din opt realizări mărețe ale eurodeputaților, la nivelul Parlamentului European, Mihai Țurcanu este inserat aici cu două realizări. Și spune așa: am salvat combinate de îngrășăminte chimice din România și, în toate țările UE, produsele vândute sub aceeași marcă, vor avea aceeași calitate. De ce spun asta? Pentru că eu am fost raportor principal pe ambele dosare. Mult, puțin... din opt realizări să fii cu două, este mulțumitor pentru mine”, 


Mihai Țurcanu, europarlamentar. 


Acesta a adăugat că nu dorește să se laude, dar că vrea să răspundă presei, care după spusele sale scrie că, ”Țurcanu a plecat din partea Botoșanilor la Parlamentul European și nu a făcut nimic”.


PNL-istul a menționat că a prezentat doar două lucruri importante pe care le-a făcut, fără să se mai refere la amendamente și ”alte chestiuni care fac parte din rutină”. 

 

”VOI botoșănenii...”

 

Apoi, acesta s-a adresat asistenței cu ”voi botoșănenii ați fost...”. Și aceasta pentru că Mihai Țurcanu chiar nu prea mai este botoșănean în mod... curent. Mai exact, la câteva luni după ce a devenit europarlamentar în urma unei campanii electorale în care le-a cerut votul cetățenilor din acest județ tocmai cu argumentul principal că au șansa istorică de a trimite un botoșănean în legislativul european, medicul veterinar a părăsit inclusiv organizația PNL Botoșani care l-a sprijinit. Mihai Țurcanu a încercat să preia conducerea filialei liberal după ce fratele său, Florin, a fost nevoit să demisioneze. Nu a reușit și în scurt timp s-a înscris într-o organizație de sector de la București. 


De atunci aparițiile sale la acțiuni publice din Botoșani au devenit tot mai rare, Mihai Țurcanu, preferând să ia parte sau chiar să prezinte aspecte din activitatea sa în alte județe, inclusiv din Moldova, numai la Botoșani nu. 


De exemplu, a venit la Botoșani când a avut un interes electoral, mai ales în campania pentru alegerile interne din PNL. Atunci s-a deplasat până în județul natal alături de Cristian Bușoi, pe atunci candidat la președinția partidului. 


Bușoi a pierdut scrutinul, iar Țurcanu tot atât de ”des” și-a mai făcut apariția prin județ. 

 

Ironizat de Șoptică


La ședință desfășurat duminică la Hotel Rapsodia, deși se convenise ca fiecare liberal care se înscrie la cuvânt să vorbească două minute, Mihai Țurcanu a avut un discurs de 11 minute, fapt pentru care a fost taxat de președintele PNL Botoșani. 


”Probabil că a vorbit două minute pentru Bruxelles și două minute pentru Strasbourg și a mai pus două minute pentru România. Haideți să revenim la ale noastre”,


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani. 

 

Peste 200.000 de euro a primit într-un an de la Parlamentul European


Mihai Țurcanu s-a deplasat până la Botoșani alături de consiliera sa. Dana Hușman, fostă jurnalistă la Antena 1, l-a și filmat cu un telefon în timpul discursului spre finalul căruia a menționat că, ”trebuie să scăpăm de penali din conducerea țării” și că, ”noi nu mergem acolo la furat”. Adică în Parlamentul European. 


69.466

de euro a primit Mihai Țurcanu pentru diurne și transport în anul 2017 


52.104

de euro a primit Mihai Țurcanu în 2017 pentru cheltuielile funcționării cabinetului europarlamentar și alte cheltuieli. 


80.037

de euro a primit în 2017 Mihai Țurcanu ca salariu de la Parlamentul European 


Mihai Țurcanu nu și-a deschis vreodată cabinet europarlamentar la Botoșani, lucru pe care de-a lungul timpului l-au făcut alți europarlamentari, care aveau legături mai puține cu acest județ. 


Mihai Țurcanu a intrat în Parlamentul European după ce Eduard Hellvig a demisionat pentru a prelua șefia Serviciului Român de Informații. Țurcanu era primul pe lista de supleanți astfel încât mandatul său a început în 2015 și nu în 2014, ca a majorității celorlalți deputați europeni. 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL 
 

download from google play download from apple store
DECLARAȚII DE AVERE MIHAI ȚURCANU