Demnitarii judeţului, chiul general pe bani grei la ATOP

 

Pentru a doua oară consecutiv membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu s-au prezentat la şedinţa care a fost programată pentru data de 27 decembrie a anului în curs după ce, la întâlnirea anunţată pentru 19 decembrie doar trei dintre componenţii din cadrul acestei structuri au fost prezenţi în sala mare a Palatului Administrativ. Este vorba despre preşedintele ATOP, Dumitru Codreanu, subprefectul Silvana Tudorache şi consilierul judeţean Gheorghe Epuraş.

Marţi, în cea de-a treia zi de Crăciun însă nici unul dintre membrii ATOP nu au mai venit la întâlnirea programată pentru orele 11:00. Şi dacă în urmă cu o săptămâna absenţa a fost motivată de faptul că aceştia nu ar fi fost anunţaţi, în cursul zilei de astăzi motivul amânării l-ar fi constituit plecarea lui Dumitru Codreanu din localitate. „M-a anunţat în această dimineaţă dl. Codreanu, m-a sunat la telefon şi mi-a spus că nu este în oraş, este plecat la Piteşti şi că se amână şedinţa dar nu ştiu pentru ce dată”, a declarat Bogdan Doroftei, consilier juridic CJ. Preşedintele ATOP, Dumitru Codreanu nu a putut fi contactat la telefon de reporterul Botoşăneanul.ro.
ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică care s-a constituit şi funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean şi care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ teritorială în care funcţionează. Chiar şi aşa, membrii acestei structuri beneficiază de o indemnizaţie lunară de aproximativ 700 de lei fiecare, ceea ce înseamnă pentru Consiliul Judeţean un efort de aproximativ 1 miliard de lei vechi anual. Puţini dintre consilierii judeţeni însă şi-au trecut în declaraţiile de avere şi aceste venituri obţinute în urma şedinţelor cu rol consultativ, iar cei care au făcut-o, au cumulat-o cu indemnizaţia de consilier judeţean.
Componenţa ATOP Botoşani este următoarea: Dumitru Codreanu (preşedinte) şi membrii Roxana Florentina Anuşca, Mihai Clim, Vasile Chiru, Gheorghe Epuraş, Cătălin Flutur, Mihai Jităraşu, Eugen Mirăuţă, Constantin Pitorac, Viorel Şerbănoiu, Silvana Tudorache şi Dumitru Zmău.
Gabriela ERDIC
Citeşte şi:
EXCLUSIV : Cine şi cum mănâncă banii statului în ATOP
FAZA ZILEI: Chiul general la ATOP, Silvana şi Codreanu cu ochii în soare