Demisii, pensionări şi înlocuiri în rândul a zeci de directori de şcoli

 

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au derulat de-a lungul a două zile, respectiv 30 şi 31 august acţiunea de evaluare a directorilor de şcoli, în prima dată menţionată fiind chemaţi directorii din mediul rural, în timp ce în cadrul celei secunde fiind evaluaţi şefii instituţiilor şcolare din municipiu. Totodată, prin reorganizarea operată în sistem în acest an, nu mai puţin de aproape 20 de unităţi şcolare şi-au pierdut personalitatea juridică. „Prin reorganizarea reţelei începând de anul acesta, din 137 de unităţi şcolare cu personalitate juridică în judeţul Botoşani au rămas 119 asemenea unităţi, acestea au în general un singur director, în unele cazuri acolo unde numărul de clase este mare, există şi directori adjuncţi. Singura unitate cu doi directori adjuncţi este Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Botoşani”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Demisii, pensionări sau incompatibilitate pe post în rândul directorilor
Nu mai puţin de 31 de directori de şcoli atât din mediul urban cât şi din cel rural au fost înlocuiţi, s-au pensionat, şi-au dat demisia sau nu au mai îndeplinit criteriile corespunzătoare pentru a fi menţinuţi pe funcţie. „În ceea ce priveşte modificările care au fost realizate cu privire la directori, există 31 de schimbări realizate dintr-un total de peste 150 de directori şi directori adjuncţi la nivelul sistemului, dintre care 10 au fost prin renunţarea persoanei care a ocupat funcţia până la această dată, opt şi-au înregistrat demisiile, doi au fost convinşi să rămână în sistemul de management. Am avut de asemenea două pensionări, două reorganizări de reţea şcolară pentru şcoli, mai multe pentru grădiniţe acolo unde a fost directori de grădiniţe şi au sub 150 de copii, nu au cont în bancă şi contabilitate proprie, unitatea a rămas fără personalitate juridică şi fără director iar două cazuri după cum bine ştiţi sunt cadre didactice care nu erau titulare, erau cu detaşare în interesul învăţământului şi la concursurile de anul acesta nu au reuşit să obţină notele de promovare a acestor concursuri”, a mai spus Ada Macovei.
Directori demisionari la AT Laurian şi Mihai Eminescu
Doi dintre directorii plini ai celor mai importante unităţi şcolare din municipiu au optat pentru demisie nemaidorind să fie în fruntea instituţiei. „Schimbările care cred că sunt de interes major sunt la Colegiul Naţional AT Laurian unde rolurile de directori au fost inversate prin demisia d-lui director, la Colegiul Mihai Eminescu unde directorul nu a mai dorit prelungirea detaşării, la Ghica unde directorul plin este cu hotărâre judecătorească repus pe funcţie până la soluţionarea pe fond a cauzei, iar directorul adjunct şi-a dat demisia în condiţii cel puţin suspecte, la Colegiul Economic a fost înlocuit directorul colegiului, la Artă directorul adjuncţi şi de asemenea directori adjuncţi la Şcolile nr. 8, 11, grup şcolar Flămânzi şi în câteva unităţi din mediul rural”, a mai spus Ada Macovei. (G.E.)
Revenim cu numele directorilor înlocuiţi în cel mai scurt timp