"Este inadmisibil să ai șase parlamentari și să nu fii capabil să pui pe lista prioritară cel mai important obiectiv de infrastructură rutieră ce leagă Botoșaniul de restul țării. Este inadmisibil să găsești scuze, dând vina pe constructorii ale căror oferte nu ar fi eligibile. Să amâni la nesfârșit un obiectiv care te-a făcut parlamentar este atitudinea caracteristică a social-democraților care nu au avut nicio secundă intenția de a se ține de promisiune. Este de fapt modalitatea cea mai simplă prin care pot păcăli electoratul, un fel de ducere cu zăhărelul”, Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani