DEBUT cu dreptul pentru FC Botoșani: Un meci cu multe goluri și o victorie cu emoții, dar meritată

Meci spectaculos în debutul noului sezon al Ligii 1, partida dintre FC Argeș și FC Botoșani încheindu-se cu scorul de 2-3, după ce botoșănenii au condus cu 0-3.

 

FC Argeș a efectuat o înlocuire după doar 80 de secunde de joc, iar botoșănenii au deschis scorul în minutul 9, prin reușita lui Alex Cîmpanu.

 

În partea a doua a jocului, Andrei Chindriș și Mihai Roman au dus scorul la 3-0 pentru FC Botoșani, însă Ciprian Deac, din penalty, și Năsăstie, cu un gol din afara careului, au redus din diferență.

 

Meciul s-a încheiat la scorul de 3-2 în favoarea botoșănenilor.

 

 Au marcat: Deac ‘ 78, Năstăsie ’85 / Cîmpanu ‘9, Chindriș ’47, Roman ’73

 

Revenită în primul eșalon, FC Argeș a debutat, vineri, în Liga 1 într-un meci disputat în fața celor de la FC Botoșani.

 

FC Argeș a promovat în Liga 1 de pe locul al doilea din play-off-ul Ligii a 2-a, astfel încât formația din Pitești revine în primul eșalon după o pauză de 11 ani.

 

FC Botoșani a terminat sezonul 2019 – 2020 pe locul 4 și cu un spor de încredere cu care Marius Croitoru a reușit să îi irite pe adversari chiar înaintea meciului de vineri.

 

”Suntem favoriţi, nici nu concep altfel. O echipă care joacă în UEFA cu o echipă nou promovată, e şi normal să fim favoriţi. Nu mă interesează adversarul, ci mă interesează ce fac băieţii mei. Cuvântul meu este atitudine, pentru că valoric Botoşaniul este net superior, dar nu este de ajuns şi atunci trebuie să ai atitudine, pentru că singurul lucru care face diferenţa este atitudinea”, a declarat Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani.

 

Echipele de start

 

FC Argeș: Greab – G. Matei, Leca, Turda, Muşat – Prepeliţă, Meza Colli – Mirică, Popescu, Matis – Buhăescu

Rezerve: Honciu, Năstăsie, Deac, Ndiaye, Şerban, Şerbănică, Tofan, Micle, Grecu

Antrenor: Ionuț Badea

 

FC Botoșani: Pap – Haruţ, Chindriş, Şeroni, Holzmann – Rodriguez, Florescu – Ashkovski, Cîmpanu, Ofosu – Dugandzic

Rezerve: M. Roman, Hankic, Patache, Cascini, Fili, Carlone, Keyta, Babunski, Plămadă

Antrenor: Marius Croitoru

 

Stadion: „Nicolae Dobrin” (Pitești)

Arbitru: Horațiu Feșnic; Asistenți: Valentin Avram, Alexandru Cerei

 

Citește și Povestea emoționantă a puștiului de la FC Botoșani, debutat de Mutu la națională: L-am luat la mine, mama lui lucra pe vapor

 

(Foto: Prosport.ro)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store