Unul dintre directorii instituțiilor de cultură a apreciat mesajul transmis de Raluca Turcan, ministrul Culturii, în vizita de la Botoșani.
În cadrul dezbaterii pe tematici şi politici culturale din sala de şedinţe a Palatului Administrativ, Dănuţ Huţu aşezat la aceeaşi masă cu ministrul Muncii a ascultat atent discursul ministrului care s-a referit și la direcțiile de cultură din teritoriu, pe partea de salarizare.
Scopul vizitei Ministrului Culturii la Botoșani a fost reprezentat de recunoașterea meritelor culturale prin acordarea de către Președintele României a două distincții pentru cele două teatre din Botoșani.
Aflat lângă deputatul Costel Șoptică, Dănuț Huțu a ținut să-i mulțumească ministrului, făcând comparație cu cei din trecut care erau lipsiți de inițiativă.
,,Vă mulţumim că sunteţi astăzi la Botoşani. Cred că este un lucru important atât pentru dvs., cât şi pentru noi. Trebuie să spunem că în ultimul timp nu prea am fost răsfăţaţi cu astfel de gesturi – colegii mei de la instituţiile de cultură ştiu că până în 2010-2011, atunci când se organizau Zilele lui Eminescu foarte puţini miniştri îşi lansau prezenţa la 15 ianuarie. Este un gest reparatoriu şi important.”
Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Botoşani.
Inechitățile salariale din cadrul instituțiilor de cultură au fost discutate în nenumărate rânduri fiind solicitată eliminarea acestor diferențe.
Salariații de la Direcția de Cultură s-ar regăsi printre cei unde nu au fost operate majorări.