Domeniul subfinanțat, lipsa specialiștilor și afluxul absolvenților din sistem au fost sesizările unui director artistic din Botoșani.
Printr-un dialog față în față cu ministrul Culturii, Raluca Turcan, venită în vizită în orașul natal, directorul adjunct al Teatrului ”Mihai Eminescu” a abordat câteva aspecte importante de comunicat către cel răspunzător de demersurile culturii la nivel national, și anume ministrul.
Lucian Băleanu a dorit să aducă în atenția Ralucăi Turcan probleme legate de lipsa unui personal specializat, dar și cea a numărului ridicat de absolvenți care activează în cadrul teatrului.
,,Pe lângă eterna problemă cu subfinanțările, concret, în momentul de față la Teatrul Mihai Eminescu avem un aflux foarte mare de absolvenți de actorie. La polul opus, lipsa specialiștilor. Nu avem personal ethnic școlarizat. În acest moment, Teatrul Mihai Eminescu are doi operatori de lumină care s-au pensionat.”
Lucian Băleanu, director adjunct Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani.
Pe lângă aceste sesizări, directorul artistic a ținut să menționeze că salarizarea din sistem este una inadecvată.
Deschisă dialogului, Raluca Turcan i-a oferit imediat un răspuns legat de aceste aspecte.
,,Să vă gândiţi şi dvs., mă gândesc şi eu. Când eram ministrul Muncii am tot militat şi am făcut eforturi să reducem această fractură dintre şcoală şi piaţa muncii. Pe partea de motivare a debutanţilor să zicem că o rezolvăm prin Legea Salarizării. [..] Ca să scoatem mai mulţi specialişti care să intre în domeniul cultural, încă nu mi-e foarte clar cum am putea să procedăm.”
Raluca Turcan, Ministru al Culturii.
În acest fel, problemele de la nivelul instituţiei culturale au fost transmise în mod direct, iar ministrul Culturii a luat la cunoștință toate sesizările, asigurându-l pe Lucian Băleanu că va veni cu propuneri şi soluţii, astfel încât domeniul cultural local să nu fie pus sub aspectul neglijenţei.