La aproape cinci luni după ce a demisionat de la FC Botoșani, Dan Alexa încă suferă după experiență pe care a avut-o la clubul din nordul Moldovei.
Numit săptămâna aceasta antrenor la CS Tunari, a fost invitat la GSP Live unde a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din cariera lui de tehnician - eșecul de la roș-alb-albaștri.
Ce n-a funcționat la FC Botoșani?
Dan Alexa, antrenor CS Tunari
„Am nimerit într-un moment foarte greu. Botoșani a dat tot timpul jucători foarte buni în campionatul românesc, au fost mulți jucători vânduți, Botoșani trăiește mult din vânzarea de jucători. Asta e filosofia clubului. S-au luat mereu jucători ieftini, care s-au vândut pe sume mari. A contat mult și campania de achiziții din vara trecută. Am întâlnit un vestiar foarte numeros, unii jucători erau scoși de pe listă și nu puteam conta pe ei. Fiind foarte mulți străini în cadrul lotului și vreo 3-4-5 care nu prindeau lotul, ei locuind împreună... era o problemă de vestiar”
Tehnicianul de 44 de ani a amintit că botoșănenii au înregistrat două remize la primele sale meciuri pe banca tehnică a moldovenilor, cu Hermannstadt și cu UTA, în a doua partidă echipa fiind egalată în minutul 90+6.
Dan Alexa, antrenor CS Tunari
”Am simțit că sunt probleme foarte mari... Dl Iftime a făcut foarte bine în iarnă, a adus jucători cu experiență. Dacă făcea lucrurile astea din vară, nu ar fi ajuns în situația asta. Meciul cu Iași din etapa următoare e decisiv pentru ei”
Acesta chiar s-a gândit să se retragă după nereușita de la FC Botoșani.
Dan Alexa, antrenor CS Tunari
”Am avut un moment în care am zis: «Bă, ar trebui să iau o pauză». Mi-a fost greu acolo, greu de tot. Am fost foarte implicat, 100%, și mi-am dat seama că e foarte greu. Am zis că poate ar fi bine să renunț o perioadă, nu de tot. Fotbalul e viața mea, iubesc să fiu pe teren, nu mă văd făcând altceva. Cu bune, cu rele, ăsta sunt, dau tot. Că le fac bine sau rău, le fac exact cum cred eu”
0 victorii, 5 remize și 5 înfrângeri, acesta este bilanțul lui Dan Alexa pe banca botoșănenilor
FOTO. Facebook.com/fcbotosani