Curățenie generală în municipiu, s-au plantat flori, s-au vopsit borduri, oamenii stau în case – VIDEO

Primăria municipiului prin primar, a anunțat că luna curățeniei s-a respectat și în această primăvară la Botoșani.

 

Tradițional, aprilie este luna consacrată curățeniei generale și înfrumusețării orașului.

 

„Nu am uitat nici în acest an de această îndatorire. Chiar și în condițiile speciale ale perioadei, cu restricții de circulație, dar și cu cheltuieli bugetare suplimentare impuse de pandemie, am reușit să ducem la bun sfârșit lucrările programate pentru această primăvară”,

A anunțat Cătălin Flutur pe contul său de Facebook

 

Prin implicarea Direcției Edilitare și a Direcției de Spații Publice, Sport și Agrement, din subordinea primăriei municipale, au fost plantate flori în spațiile verzi cu această destinație de pe arterele orașului, s-au vopsit proaspăt bordurile și au fost scoase din pământ peste 100 de cioate, în locul cărora au fost plantați copaci: 70 din specia catalpa pe Calea Națională și 46 de tei pe Bulevardul Mihai Eminescu.

 

De asemenea, se efectuează marcajul rutier al bordurilor de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani, s-au efectuat lucrări ce privesc lacul din Parcul Mihai Eminescu, se tunde și se cosește iarba din cartierele municipiului utilizând un utilaj nou, achiziționat înainte de această pandemie din bugetul pentru anul 2020 ce duce la creșterea randamentului și eficienței acțiunii.

 

„Botoșănenii vor putea ieși în curând, fără constrângeri, din locuințe și este normal ca orașul să arate bine, curat, frumos, îmbiindu-i la plimbare și recreere”,

 A subliniat primarul

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store