Agricultura și zootehnia au fost, sunt și vor fi mereu sectoarele cu importanță vitală pentru orice națiune, pentru că furnizează cetățenilor hrana, aspect total ignorat, intenționat sau nu, de cei mai importanți factori decizionali din domeniu.
În contextul actual în care noi românii suntem greu încercați de COVID-19, un nou pericol poate agrava situația prezentă, acesta fiind cauzat de lipsa precipitațiilor.
Din păcate seceta cu care ne confruntăm a afectat deja culturile însămânțate anul acesta, astfel încât sunt estimate pierderi de până la 70% din producție.
“După Revoluție, toate guvernele și-au adus aminte de irigații doar în anii cu secetă. Singurul guvern care a investit în sistemul național de irigații după un plan bine stabilit a fost guvernul PSD, care, în perioada 2016 – 2019 a înțeles această necesitate a agriculturii românești, legiferând și alocând în acest sens bugetul necesar pentru creșterea suprafeței irigate la 2 milioane de hectare și oferind apă gratuită fermierilor. Astfel, în anul 2019 suprafața irigabilă a ajuns la 1,4 milioane ha de teren arabil, județul nostru beneficiind de investiții în 4 amenajări de irigații, cu o suprafață totală de 10.107 ha.
Când am plecat de la guvernare situația amenajărilor de irigații era următoarea: 7 finalizate, 41 cu investiții aflate în derulare și încă 30 cu proiecte tehnice întocmite de ANIF și depuse la MADR spre aprobare. Suma necesară pentru finalizarea investițiilor începute în cele 41 de amenajări este de 200.000.000 euro, bani care nu au fost bugetați în acest an, de către actualul guvern”,
a declarat senatorul Lucian Trufin.
Parlamentarul botoșănean solicită ministrului agriculturii să continue investițiile în Infrastructura de Irigații începute în timpul guvernării PSD și totodată, îi cere lui Oroș să înceteze să dezinformeze opinia publică cu privire la lipsa de preocupare a fostei guvernări pentru acest subiect.
“De când PNL a preluat guvernarea, ministrul agriculturii a bătut pasul pe loc, dovedind prin lipsa de implicare fie că nu înțelege că agricultura are nevoie de apă din precipitații sau din irigații, fie că nu dorește să sprijine fermierii. Cum toată iarna au lipsit ninsorile, nu trebuia să fie mare specialist în agricultură ca să realizeze importanța sistemelor de irigații în combaterea secetei.Domnule ministru, dacă erați bine intenționat, aveați suficiente motive să finalizați cele 41 de proiecte începute, să aprobați și să demarați investițiile ce au la bază cele 30 de proiecte tehnice, dintre care 2 în județul Botoșani și puteați să continuați investițiile în zecile de amenajări de irigații situate în jurul surselor de ape naționale, distruse după revoluție. Din păcate pentru agricultura românească ați pierdut startul, gândul dvs. fiind doar la audit, analize, verificări și sesizări. Fermierii au nevoie de un ministru al agriculturii care să-i susțină, iar pe vreme de secetă să le ofere apă, nu comunicate și motive de scandal în spațiul public”,
a mai adăugat senatorul botoșănean.
Comunicat PSD
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: