Cornel Șfaițer dezvăluie strategia Politehnicii: Clubul trebuie să producă

Ajuns la începutul acestui an în fruntea fostei prim-divizionare, în prezent clasată pe locul 12 în Liga 2 după 16 etape, Șfaițer susține că este preocupat de tinerii jucători ai Iașului.

 

Chiar dacă a transferat până acum doar jucători străini, strategia clubului Politehnica Iași în viitor va fi cu totul alta, spune nou președinte al Consiliului Director, Cornel Șfaițer.

 

 

”Sunt persoana care ține mult la această strategie, cu copii și juniori”

 

Șfaițer a și fost prezent la primele două meciuri amicale din acest an, în care Poli a întâlnit echipa de juniori Under 19 a clubului (scor 8-0) și formația de Liga a 3-a CSM Pașcani (scor 5-0), partide în care antrenorul Costel Enache a putut urmări la lucru mai mulți jucători tineri. Atât din curtea proprie, cât și veniți în probe de la alte echipe, potrivit liga2.prosport.ro.

 

”Acordăm mare atenție tinerilor jucători din cadrul Academiei și vom avea foarte mult de muncă pe zona aceasta. Am văzut niște copii interesanți, am discutat și cu stafful tehnic, cu antrenorul Costel Enache să acordăm mare atenție tinerilor. Să știți că sunt persoana care ține mult la această strategie, cu copii și juniori. Ați văzut deja că noile achiziții sunt jucători de până în 25 de ani. Încercăm să aducem tineri, chiar și străini, de perspectivă, pe care, de ce nu, să îi și putem vinde. În primul rând să ne realizăm obiectivul, revenirea în Liga I, după care să vindem jucători, pentru că clubul Politehnica Iași trebuie să producă pe viitor. Pe viitor veți vedea, cu siguranță, în cadrul Academiei, jucători din țară, cărora vrem să le creăm condiții bune de pregătire, de cazare. În lunile aprilie și mai vom avea mult de multă pe zona asta”, a declarat Cornel Șfaițer.

 

 

”O să fim foarte atenți la jucătorii localnici”

 

Oficialul ieșean este convins că Iașul poate produce în viitor jucători valoroși, care să aducă bani la bugetul clubului.

 

Totodată, președintele Consiliului Director cere răbdare, punctând că diferența între campionatele de juniori și cele de seniori este foarte mare.

 

”Cu siguranță copiii valoroși vor fi ai Politehnicii Iași și vom mai aduce copii de valoare din împrejurimi și din țară. Este un lucru la care eu personal țin foarte mult. Asta am făcut și la Sf. Gheorghe, unde au crescut un Ispas, fundașul stânga, un Dumitrescu, un Păun, copii pe care eu i-am dorit să fie acolo. Jucători născuți 2001, Dumitrescu, Ispas. Și nu numai acolo. Iar lucrul acesta se va petrece și la Iași. Ne-am preocupat să aducem deja. E clar că o să dăm credit tinerilor. O să fim foarte atenți la jucătorii localnici, pentru că eu nu cred că Iașiul, pe viitor, nu poate să producă la nivel de Centru de Copii și Juniori. Nu cred că un oraș atât de mare, un județ așa mare, cu un potențial atât de ridicat, să nu poată produce tineri jucători. Pe mine personal m-au încântat câțiva copii. Dar trebuie răbdare, nu este ușor. Impactul cu Liga 2 este mare, vă spun cu sinceritate că este diferență mare între Liga 3 și Liga 1, juniori Elite și Liga 2. Dar cu răbdare și cu încredere copiii vor crește la Poli Iași”, a completat președintele Consiliului Director al Politehnicii Iași.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store