Control “pe muţeşte” la Mavromati

 

Laborator AnalizeConducerea Consiliului Judeţean a fost informată în decursul zilei de luni, 1 februarie de către lidera Sindicatului Sanitas, precum că, în incinta Laboratorului de Analize din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati, au fost demarate anumite lucrări care constau chiar în spargerea unor pereţi din secţia respectivă. Întrucît nu au fost anunţaţi în legătură cu efectuarea acestor lucrări şi care ar fi natura lor, reprezentanţii CJ au decis ca, în decursul dimineţii de marţi, să trimită o comisie de constatare a acestor transformări. “Rolul acestei comisii a fost de a verifica dacă cele semnalate în Constantin Manolachesesizarea pe care am primit-o ieri de la Sindicatul Sanitas, sindicatul spitalului sunt reale sau nu, acolo era specificat faptul că s-au făcut modificări interioare, s-au spart nişte pereşi, firesc era, avînd în vedere că patrimoniul este al Consiliului Judeţean, să verificăm dacă cele semnalate sunt sau nu reale aşa cum ni s-a adus la cunoştinţă”, a declarat Constantin Manolache, vicepreşedinte CJ. Potrivit vicepreşedintelui CJ, rezultatele acestei comisii vor fi făcute publice la momentul în care concluziile vor ajunge pe biroul conducerii instituţiei. Laborator AnalizeLaborator Analize Într-adevăr, în decursul acestei dimineţi, controlul din partea comisiei constituite la cererea preşedintelui Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac a fost programat pentru orele 9:30. Lucrurile devin însă neclare odată cu deplasarea efectivă a celor doi angajaţi CJ, în persoana şefei de secţie Urbanism, Silvia Miriţă şi a referentului Ioan Trufin, la Laboratoul de Analize din cadrul spitalului. Cei doi au pătruns pe intrarea din spate în ciuda faptului că mai mulţi jurnalişti de la publicaţii diferite aşteptau sosirea acestora, aşteptare care de altfel a fost lungită la cîteva zeci de minute bune şi soldată cu numeroase telefoane date către vicepreşedintele CJ, Constantin Manolache. Într-un final, s-a constatat că, de fapt comisia îşi făcuse deja apariţia pe secţie, a cărei uşă a fost bineînţeles încuiată pentru a împiedica intrarea presei în laborator. Situaţie care a dus din nou numeroase telefoane pentru obţinerea acceptului de a se intra pe secţie. După derularea acestui scenariu scos parcă dintr-o peliculă poliţistă, într-un final ziariştii au fost lăsaţi să intre, moment în care însă, subit cei doi angajaţi şi-au terminat treaba şi s-au grăbit să iasă căt mai repede pe aceeaşi intrare din spate pe care au şi intrat, fără ca să se oprească o clipă pentru a explica măcar că nu le intră în atribuţii lansarea în declaraţii oficiale pe această temă. Cei doi şi-au continuat drumul nestingheriţi spre biroul managerului spitalului, Corneliu Enache. angajati CJangajati CJ