Controale cu Poliţia în tramvai pentru călători miştocari şi falsuri la abonamente

Pentru a fi evitate situaţiile în care sunt înregistrate pierderi la încasările şi aşa mici ale societăţii Eltrans la capitolul călătorii cu tramvaiul, şefii acestei structuri obişnuiesc să iniţieze o serie de controale mixte, la care sunt solicitaţi poliţiştii locali.

 


Călători cu abonamente false

Scopul organizării acestor acţiuni îl constituie, în principal, identificarea călătorilor care prezintă abonamente false. Totodată, se încearcă diminuarea numărului celor care s-au obişnuit deja să călătorească cu tramvaiul fără să cumpere bilet. Iar când li se cere să achite contravaloarea călătoriei, devin recalcitranţi.
„Agenţi de la Poliţia Locală însoţesc controlori de la noi pentru a mai diminua din pierderi. Mai sunt călători fără bilet, unii cu abonamente false, contrafăcute. Unii chiar spun că nu pot scoate bilet din motive din astea puerile”, a explicat Victor Ivănescu, director adjunct Eltrans.
Şeful de la societatea de transport public a mai declarat că nu de puţine ori salariaţii de pe tramvai sunt ţinta miştourilor din partea căpşunarilor care revin la Botoşani.
„Vara avem călători care vin din afară sau chiar din Botoşani şi dau taxatoarei 100 de euro şi cer restul. Aia nu face încasări de 100 de euro în două zile şi el vrea rest: Sunt oameni şi oameni”, a mai spus şeful de la Eltrans.

Vatmani înţelegători

În general, astfel de controale au rezultatul scontat, însă de cele mai multe ori sunt împiedicate şi de anumiţi vatmani sau taxatori mai… înţelegători.
„Sunt rezultate. Dar atunci când avem astfel de controale mixte şi ei se anunţă. Avem şi noi vatmani binevoitori, taxatori binevoitori”, a încheiat Victor Ivănescu.
Există şi situaţii în care poliţiştii locali sunt chemaţi să intervină chiar de vatmani sau de taxatori, după ce în general, pe linia 101, cetăţeni din rândul minoritarilor refuză să achite preţul la bilete. (G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE:
Botoşăneancă aşteptată de Poliţie după o călătorie cu tramvaiul – GALERIE FOTO