Contrabandă de 3.000 de euro cu sania la Darabani

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Darabani au oprit în oraş, pentru control, un bărbat care transporta cu ajutorul unei sănii un colet împachetat în saci de polietilenă de culoare neagră.
Au au procedat la legitimarea acestuia şi au stabilit că este cetăţeanul român Mihail M., de 44 de ani, domiciliat în localitate, iar în urma controlului efectuat au descoperit în coletul transportat pe sanie 32.800 ţigarete, marca Temp, cu timbru de acciză R. Moldova. Ţigările, în valoare de 14.420 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele lui Mihail M. poliţiştii de frontieră au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, competent în soluţionarea cauzei.