Consilier local : Nu mai vreau să ridic mâna pentru orice mârlănie, mârşăvie, hoţie VIDEO

 

Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc a ieşit pentru întâia dată la rampă în acest an. A făcut-o joi în cadrul primei întâlniri a ecologiştilor botoşăneni cu mass-media. Reprezentantul PER Botoşani, situat la alegerile parlamentare pe locul IV în colegiul senatorial axat pe municipiul reşedinţă, l-a criticat din nou pe primar pentru lipsa proiectelor de anvergură.
Gheorghe Iavorenciuc PER Botosani

„Nici eu nu ştiu ce mai aprob pe acolo”

El a arătat că, în continuare, în şedinţele Consiliului Local sunt supuse dezbaterii lucruri neimportante, fără impact pentru urbe. „Iar vă spun: mi-i ruşine că mă aflu în Consiliul Local şi ridic mâna ca să mai aprob...  ce? Nici eu nu ştiu ce mai aprob pe acolo... doi lei sau o căsuţă să o repartizez acolo. Oraşul acesta are nevoie de o construcţie, de un proiect general pentru viitor”, a afirmat Gheorghe Iavorenciuc. În opinia acestuia Ovidiu Portariuc ar trebui să treacă de la planul de campanie, prin de lucruri de nerealizat, la unul concret, care chiar să se poată aplica. „Celelalte sunt gargară a unui primar care nu credea că o să ajungă primar. Dl primar şi astăzi când este primar merge pe un program de pe când nici dlui nu credea că o să iasă primar. Haideţi să ne trezim la timp şi să ne facem un program corect, real să nu ne alunge pe noi consilierii prin tot felul de comisii, comitete, consilii de administraţie, unde şi noi ar trebui să ridicăm mâna”, a declarat Gheorghe Iavorenciuc.

„Am o vârstă când mâna mi-i foarte grea”

Ecologistul a anunţat că nu mai este dispus să voteze orice proiect de hotărâre care nu are impact asupra locuitorilor oraşului. „Am o vârstă când mâna mi-i foarte grea şi nu mai vreau să ridic mâna pentru orice mârlănie, mârşăvie, hoţie, micimea asta românească de a mai ciupi din două scăunele vreo doi-trei lei, de pe la o căldurică de pe undeva, de pe la un coteţ pe care l-ai pus pe Pietonalul Unirii vreo doi-trei lei”, a încheiat Gheorghe Iavorenciuc. Liderul PER Botoşani i-a cerut primarului să discute cu cu toate forţele politice, cu toţi consilierii şi să întocmească un plan real pentru dezvoltarea oraşului.




CITEŞTE ŞI:
 „Prietenul” primarului a descoperit că edilul face garsoniere de peste 100.000 de euro