Conducerea Mavromati doreşte reorganizarea secţiei de diabet

 

IMG_3182 (Medium)În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de luni 30 noiembrie 2009, pe ordinea de zi la secţiunea diverse s-a aflat şi o propunere venită din partea conducerii Spitalului Judeţean Mavromati, prin care se doreşte reorganizarea secţiei de diabet din incinta unităţii spitaliceşti. Şi asta întrucît actualul spaţiu în care funcţionează secţia de diabet este neîncăpător şi nu mai poate face faţă valului de bolnavi. „Diabetul zaharat nu este o problemă locală, nici una regională sau naţională ci enache mavromatiuna de sănătate publică care ne interesează pe toţi în aceeaşi măsură, culmea este că diabetul ca boală este un raport al sărăciei iar numărul îmbolnăvirilor este într-o continuă creştere” a afirmat Cornel Enache, manager Spitalul Judeţean Mavromati. Datele tehnice referitoare la această problemă au fost prezentate consilierilor judeţeni de către medicul Ioan Petrescu, care este direct implicat în acestă problemă. „Spitalul Judeţean, la nivel judeţean are în îngrijire în jur de 10.000 de bolnavi de diabet zaharat din care cam 20% sunt dependenţi de insulină, vreau să vă spun că există o mare aglomeraţie la Spitalul Judeţean în secţia care cuprinde teoretic 30 de paturi, dar practic 25 de paturi, se internează lunar cam 100 de bolnavi de diabet, din caza acestui număr mare de bolnavi, nu avem posibilitatea să tratăm de exemplu diferenţiat, bolnavii cu probleme grave, cu complicaţii, separat de restul bolnavilor”, a declarat medicul Ioan Petrescu. Una dintre posibilităţile pentru gestionarea acestei situaţii într-un mod cît mai oportun pentru bolnavi ar fi reaorganizarea secţiei de diabet în spaţiul în care a funcţionat secţia de dializă, serviciu care a fost externalizat. Funcţionarea secţiei se încadrează într-un program naţional de sănătate a Ministerului Sănătăţii care presupune printre altele, printre chestiunile legate de tratament, profilaxie şi control al diabetului si accesibilitatea pacientului la tratament. În aceste condiţii marea parte a bolnavilor se adresează Spitalului Judetean Mavromati în regim de urgenţă.