Marţi 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, alături de alte oficialităţi locale, vor depune coroane de flori în municipiul Botoşani la ,,Monumentul Eroilor din cel de-al doilea război mondial” iar în municipiul Dorohoi la monumentul eroilor din Piaţa Primăriei, în memoria soldaţilor români căzuţi la datorie de-a lungul timpului.
19 jandarmi din I.J.J.Botoşani vor fi constituiţi în pluton de onor la ceremonialul militar care se va desfăşura în Botoşani, iar alţi 12 jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică pe timpul desfăşurării manifestărilor ocazionate de sărbătorirea Zilei Naţionale atât în Botoşani cât şi-n municipiul Dorohoi.
Tot mâine, trei patrule de jandarmi din cadrul inspectoratului vor asigura ordinea şi liniştea publică în zona patinoarului cu ocazia manifestărilor ce vor avea loc cu prilejul deschiderii oficiale a acestuia, în sezonul 2009-2010.