Comerciant amendat cu 100 de lei după ce a fost prins fumând în hala de legume

În ultima săptămână, polițiștii locali au intensificat acțiunile atât în Piața Centrală cât și în Piața Viilor.

 

În Piata Centrală, au verificat 14 atestate de producător și carnete de comercializare cu privire la completarea corespunzătoare a cantității de marfă transportate la piață pentru vânzare.

 

 

Concomitent au aplicat amenzi în valoare totală de 1.300 lei, unor persoane care comercializau produse din mers, pe aleea principală, respectiv covoare a căror proveniență nu a putut fi dovedită.

 

De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 349/2002, polițiștii locali au aplicat o amendă în cuantum de 100 lei, unui comerciant din hala de legume, întrucât fuma o țigaretă în spațiu public închis.

 

Deoarece a încălcat cu bună știință prevederile art. 46 lit n. din HCL nr. 138/2020 și efectua activități de aprovizionare cu autoutilitara fără a deține „Permisul de liberă trecere”, un conducător auto a fost sancționat contravențional și îndrumat către administrația pieței pentru obținerea permisului.