Cinci magistrați dintr-o lovitură! Judecătoria Botoșani „decimată” de transferuri, inclusiv conducerea pleacă la Tribunal

Secția pentru Judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat cererile de transfer ale unor magistrați de la Judecătoria Botoșani.

 

De la Judecătorie la Tribunal

 

În cadrul ședinței de săptămâna aceasta, au fost analizate cererile depuse în prima etapă care vizează transferurile la Curțile de Apel și Tribunale. 

 

Cinci magistrați de la Judecătoria Botoșani au solicitat transferul la Tribunal.

 

Printre aceștia se numără inclusiv președintele Radu Ionuț Neagu și vicepreședintele Simona Elena Miron. CSM a hotărât astfel inclusiv eliberarea lor din funcții.

 

Iată judecătorii care în urma deciziei CSM vor activa la Tribunalul Botoșani:

 

  • Anabela Cristina Cișmilianu
  • Simona Elena Miron
  • Radu Ionuț Neagu
  • Andreea Olivia Ripiceanu

 

 

Un judecător pleacă la Suceava

 

Pentru Ionuț Daniel Bandol, CSM a admis transferul de la Judecătoria Botoșani la Tribunalul Suceava.

 

Toți magistrații transferați își vor începe activitatea la Tribunal de la 1 mai 2023.