Cetățeni afgani printre care și un copil de doar 2 ani, opriți la granița cu Botoșani - FOTOGALERIE

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, au depistat şi predat autorităţilor de frontieră moldovene o familie de afgani, formată din trei adulţi şi patru minori, cel mai mic având vârsta de doi ani, care intenţiona să intre ilegal în România, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

 

În data de 8 martie 2016, ora 6.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Româneşti – ITPF Iaşi, au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere care funcţionează pe principiul termoviziunii,  pe direcţia localităţii de frontieră Bobuleşti, mai multe persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de graniţă. Imediat, echipajele Poliţiei de Frontieră din cadrul SPF Româneşti s-au deplasat la faţa locului, unde au depistat şapte cetăţeni afgani, care nu vorbeau limba română şi aveau asupra lor mai multe bagaje. Cei şapte, o familie formată din soţ, soţie, patru minori cu vârste cuprinse între doi şi 15 ani şi fratele soţului, au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni afgani, care au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.


”În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat” – comunicat Poliția de Frontieră. 


Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, cetăţenii afgani au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin.