Doi inspectori de Botoșani au ajuns în raportul național al DNA

Biroul de Informare și Relații Publice a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna februarie 2016, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă. În lista inculpaților se numără și doi inspectori din Botoșani. 

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
POPOVICI AUREL, inspector vamal în cadrul în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca Costești, județul Botoșani, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 5 aprilie 2014-16 iunie 2014, inculpatul Popovici Aurel, în calitate de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca Costești, județul Botoșani, cu atribuții de șef de tură, în mod repetat nu și-a îndeplinit cu intenție atribuțiile de serviciu, referitor la efectuarea unor controale amănunțite asupra unor autoutilitare care au tranzitat punctul de frontieră respectiv, cu toate că avea cunoștință că în acele mijloace de transport erau transportate peste limita legal admisă importante cantități de țigări din Republica Moldova. În toate cazurile, inculpatul doar a simulat efectuarea controalelor, permițând astfel trecerea prin punctul vamal a unei cantități de 315.000 pachete țigarete.
Prin această activitate infracțională, inculpatul a cauzat o vătămare a intereselor legale ale autorității vamale al cărui reprezentant este precum și un prejudiciu bugetului de stat, în sumă de 3.411.169 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.

De asemenea, în sinteză se mai arată procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului ȚÎNCU COSTICĂ, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 26 iunie 2014, inculpatul Țincu Costică a acceptat solicitarea funcționarului public Teodorescu Ioan, inspector în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc — Serviciul Teritorial Nord — Est Suceava (trimis în judecată la data de 4 februarie 2016, vezi comunicat 98/4 februarie 2016) și i-a promis acestuia remiterea în viitor a unei sume de 3.000 de lei, cu titlu de mită, în legătură cu activitatea de control desfășurată de acesta din urmă la punctele de lucru aparținând firmei omului de afaceri. Ca urmare a acestei promisiuni, funcționarul public nu a aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.
În prezența apărătorului ales, inculpatul Țincu Costică a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
— 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Țincu Costică va presta, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Țincu Costică, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Suceava.


”În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - DNA.