Ce VĂD polițiștii în Centrul Vechi: Ceva fapte mărunte și puțin zgomot– VIDEO

Statisticile Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) indică un procent scăzut în ceea ce înseamnă grad de infracționalitate în zona de notorietate cunoscută drept Centrul Vechi.

 

În mod sigur aceste date sunt corecte având în vedere că acest centru de altădată al Botoșanilor este mai mereu pustiu.

 

Cât despre persoanele care se află frecvent aici, oamenii legii spun în linii mari, că obișnuiesc să comită fapte mărunte cărora li se dă o amploare nemeritată.

 

”Zona pietonală este tranzitată frecvent de cetăţeni şi astfel orice faptă antisocială comisă are o percepţie mărită în rândul comunităţii, săvârşirea unor fapte aparent mărunte au un impact major în rândul cetăţenilor, în special al femeilor, bătrânilor şi copiilor, categorii de persoane cu potenţial victimal ridicat. Mai ales în sezonul cald, se semnalează prezenţa unor grupuri de cetăţeni fără ocupaţie, care staţionează în zona Centrului Vechi şi care se manifestă zgomotos şi care amplifică sentimentul de nesiguranţă”,

cms. șef Paul Tapalagă, șef serviciu ordine publică IPJ

 

Acest raport a fost prezentat în cadrul ședinței Autorității Teritorială de Ordine Publică (ATOP) condusă de un personaj susținut politic, care nici măcar nu locuiește în municipiu.

 

Revenind la Centrul Vechi, din situația Poliției a mai reieșit faptul că:

 

”Se semnalează şi faptul că pe perioada de vară, chiriaşii din zonă primesc în spaţiu, fără forme legale, a căror prezenţă contribuie la starea de fapt menţionată. Din verificările efectuate la Locativa, rezultă faptul că în zona Centrului Vechi există 36 de contracte pentru imobile, închiriate cu titlul de locuinţe sociale persoanelor de etnie romă iar 64 de contracte altor categorii de cetăţeni, totalizând un număr de 165 de persoane luate în spaţiu. Diferenţa de locuinţe aflate în acel areal este în proprietatea cetăţenilor”,

cms. șef Paul Tapalagă, șef serviciu ordine publică IPJ

 

Raportul este încheiat cu o serie de recomandări menite să civilizeze botoșănenii care stau în Centrul Istoric.

 

De altfel, a doua zi după ”marea ședință” a ATOP-ului, în Centrul Istoric circula un zvon cu origini necunoscute, cum că s-ar pregăti o mutare a cetățenilor din locuințele sociale.

 

Total fals.

 

Nu s-a luat în discuție o asemenea măsură. Din contră. S-au dat asigurări, din nou, că în Centrul Istoric este cât se poate de liniște și nu se comit prea multe infracțiuni, față de alte zone ale municipiului.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store