Ce-i cu băiatul ăsta? Un tânăr ajuns director şi-a scos angajaţii la lucru la 4 dimineaţa – GALERIE FOTO

Prima noapte cu ninsoare de la Botoşani, deşi redusă cantitativ, l-a băgat în priză pe noul director adjunct de la societatea de salubrizare a municipalităţii. Şi, mai departe, pe cei din subordinea sa.

 

Cezar Nicuţă, care răspunde direct de salubrizare, colectarea gunoiului şi, mai ales, de activitatea de iarnă, a ieşit la treabă dis-de-dmineaţă, alături de colegi. În jurul orei 4:00, pentru a preveni producerea de polei, fiindcă de deszăpezire nu putea fi vorba, au fost scoase din garajele SC Urban Serv SA trei maşini mari pentru carosabil şi altele mai mici pentru trotuare care au împrăştiat material antiderapant.


27 de tone


de sare şi clorură de calciu s-a consumat în prima noapte de ninsoare.


„Am acţionat pe bulevardul Mihai Eminescu, pe Calea Naţională, pe strada Pacea, dar şi pe alte artere, s-au făcut cam toate sensurile giratorii, toate ieşirile din oraş”,


Cezar Nicuţă, director adjunct SC Urban Serv SA.


Acesta a adăugat că şi-a dorit foarte mult să debuteze cu dreptul în această activitate, astfel încât botoşănenii care urmau să plece dimineaţă la serviciu, să aibă condiţii decente de circulaţie.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store