”Cazat” pentru 3 ani la Botoșani după ce i-a înfipt furca în abdomen fratelui său

Tânărul în vârstă de 26 de ani a ajuns în Penitenciarul Botoșani în urma unei condamnări la o pedeapsă de 3 ani de închisoare.

 

Suceveanul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, sub forma tentativei de omor. Mai exact, acesta i-a înfipt fratelui său o furcă în abdomen, provocându-i leziuni grave.

 

Pe 10 mai, în baza mandatului, polițiștii l-au ridicat pe condamnat de la domiciliu și l-au condus în Penitenciarul Botoșani.

 

În martie 2020, tânărul, atunci în vârstă de 23 de ani, s-a luat la ceartă cu fratele său, pentru că primul a avut un conflict cu mama lor, iar el a sărit în apărarea ei. Spiritele s-au încins, iar agresorul s-a înarmat cu o furcă, pe care i-a înfipt-o fratelui său în abdomen, potrivit Monitorul de Suceava.

 

Victima a suferit o leziune gravă, cu perforare de organe, care a necesitat intervenție chirurgicală și zeci de zile de îngrijiri medicale. Mai mult, medicii au constatat punerea vieții în pericol, astfel că s-a făcut încadrarea pe tentativă de omor.