Cătălina Lupaşcu a rămas şefă peste toată Primăria

 

Viceprimarul liberal, Cătălina Lupaşcu va conduce Primăria municipiului pentru o săptămână. Asta după ce, colegii ei din structura de conducere a instituţiei sunt plecaţi în delegaţii în ţară până la începutul săptămânii viitoare.
Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat că va lipsi pe toată durata acestei săptămâni pe motiv că trebuie să efectueze vizite la mai multe ministere de la Bucureşti pentru rezolvarea unor proiecte importante pentru Botoşani.
Având în vedere că dl. primar şi dl. viceprimar sunt plecaţi săptămâna aceasta am primit dispoziţie pentru preluarea atribuţiilor de conducere”, a declarat Cătălina Lupaşcu, viceprimarul municipiului Botoşani.
În cazul viceprimarului PSD, Cătălina Lupaşcu nu a putut preciza unde se va afla acesta în cursul acestei săptămâni. „Nu ştiu să vă spun unde este dl. viceprimar, chiar nu l-am întrebat, nu aş vrea să dau informaţii greşite dar ştiu că participă undeva la Timişoara la o conferinţă”, a mai spus Cătălina Lupaşcu. (G.E.)
CITEŞTE:
 Cătălina cu ironie: Să înţeleg că sunt o soluţie la avaria de la Primărie?
[[banner]]