Bulgar intrat fraudulos în România din Ucraina

 

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat la frontiera cu Ucraina un cetăţean bulgar care trecuse ilegal frontiera dintre Ucraina şi România. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Cetăţeanul este cercetat în stare de libertate.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi reţinut pe direcţia localităţii Sinăuţi, în imediata apropiere a frontierei de stat, un cetăţean care nu-şi justifica prezenţa în zonă. În momentul în care poliţiştii de frontieră i-au solicitat să se legitimeze, au constatat că acesta nu vorbeşte limba română şi prezintă suspiciunea de a fi trecut ilegal frontiera de stat.
Cetăţeanul a fost condus la sediul SPF Dorohoi, iar în urma cercetărilor s-a constatat că se numeşte Pavel P.I., are 50 de ani, asupra lui fiind descoperite un document de identitate bulgăresc, precum şi o hartă a României. Cetăţeanul bulgar a declarat că a trecut ilegal frontiera de stat din Ucraina în România deoarece dorea să se întoarcă în Bulgaria şi nu deţinea paşaport valabil.    
Pe numele lui Pavel P.I. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trecere ilegală a frontierei de stat”, care urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi competentă în soluţionarea cauzei. Cetăţeanul bulgar este cercetat în stare de libertate.