EXCLUSIV : Peste jumătate de miliard, fond de salariu pentru Diaconu ex-Termica

 

50.919 lei, nici un leu mai mult, nici un leu mai puţin, şi-a alocat noua societate de termoficare în acest an drept cheltuială de personal cu conducătorul unităţii. Conform bugetului pe care Adunarea Generală a Acţionarilor l-a dezbătut în luna octombrie atît ar urma să se consume doar cu drepturile financiare ale lui Ion Diaconu.
Suma menţionată nu este pentru tot anul, ci doar pentru perioada 7 mai – 31 decembrie 2010, ceea ce înseamnă că, în medie, pentru asigurarea cheltuielilor de personal ale şefului de la SC Modern Calor SA se consumă lunar 6.570 de lei. Dată fiind perioada pentru care s-au alocat aceşti bani înseamnă că Diaconu a fost plătit ca director şi pentru lunie în care societate nici nu prea avea angajaţi, pentru că aceştia erau la SC Termica SA, dar nici nu era licenţiat ca furnizor de energie termică, deci practic nu dădea căldură sau apă caldă populaţiei. Toate aceste lucruri se întîmplă în condiţiile în care în sectorul de stat salariile au scăzut cu mult peste anunţatul procent de 25%.

Salariu