Buhăianu despre bugetul pentru educaţie în 2012: Este suficient!

 

Deputatul PDL, Cătălin Buhăianu apreciază drept pozitivă reforma în sistemul de învăţământ preuniversitar şi consideră că bugetul alocat în 2012 acestui domeniu este suficient, întrucât s-au redus costurile. În ciuda criticilor venite din partea PSD şi PNL, alocarea bugetară de 8,7 miliarde de lei, coroborată cu reducerea numărului de funcţii şi cu finanţarea per elev, se va dovedi eficientă pentru un învăţământ de calitate.
Proiectul bugetului educaţiei pentru 2012 prevedea în decembrie 2010 o sumă de 8,555 miliarde de lei, ce ulterior a fost majorată la 8,9 miliarde de lei. În 2012 bugetul estimat va fi de 8,7 miliarde de lei. “Există argumente concrete care susţin faptul că bugetul din 2012 pentru Ministerul Educaţiei va conduce către o îmbunataţire a calităţii educaţiei pe toate palierele, de la banii alocaţi per elev şi până la creşterea salariului de bază al cadrului didactic” a afirmat printre altele deputatul PDL.
CITEŞTE COMUNICATUL INTEGRAL EMIS DE CĂTĂLIN BUHĂIANU