Cornișa AquaPark, prezent la Târgul de Turism al României cu pahare și prosoape personalizate și o bucată de... vară - GALERIE FOTO

Botoșănenii se pot lăuda în sfârșit cu un proiect unic în țară, finalizat în municipiul Botoșani. Este vorba despre Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa un obiectiv turistic așteptat și de oameni din alte județe.

 

În cadrul Târgului de Turism al României din perioada 21 - 24 februarie, Cornișa AquaPark &Sport are un stand propriu la Romexpo.

 

Reprezentanții Direcției Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA), instituție ce administrează Parcul Cornișa, dar și o parte din conducerea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani sunt în capitală pentru a prezenta unul cele mai mari si îndrăznețe proiecte realizate în Botoșani.

 

„Mâine mă voi deplasa și eu la Târgul de Turism al României unde noi avem deja un stand, avem o delegație plecată acolo și începând de astăzi așteaptă vizitatorii. Încercăm să prezentăm cât mai frumos Cornișa, încercăm să luăm contact cu firme din domeniul turismului, cu posibili parteneri pentru a reuși să ne promovăm și să vină și pe la Botoșani, o zi, două. Totul depinde acum și de cum reușim să îmbrăcăm cu toții acest brand și să facem atractiv Botoșaniul ca și destinație turistică”,

Eugen Țurcanu, directorul DSPSA Botoșani 

 

La târgul de la București au fost pregătite mai multe obiecte personalizate cu sigla Cornișa, de la pahare sau pixuri, la prosoape, odorizante de mașină sau uniforme pentru reprezentanții Primăriei din cadrul Centrului de Turism și DSPSA

 

„Am branduit standul cu spidere pe toată lungimea și lățimea cu imagini sugestive din Cornișa. Am dus un caiac, minge, rachete de tenis, echipamente care au legătură cu plaja, am pus mochetă pe jos care imită nisipul, tavanul este drapat cu niște pânză bleu care dă senzație de soare și cer. Oamenii noștri sunt îmbrăcați toți cu costume personalizate, cu sigla Cornișa”,

Eugen Țurcanu, directorul DSPSA Botoșani 

 

De asemenea, pe un monitor vor rula imagini atât cu orașul Botoșani cât și cu obiectivele din cadrul Parcului Cornișa. 

 

Atât bucureștenii cât și oameni veniți din alte părți ale lumii pot vizita târgul în intervalul 21-23 februarie de la orele 10.00-17.00, iar pe 24 februarie între orele 10.00 -16.00.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store