Botoșaniul ocolit de turiștii străini - CÂŢI ne-au călcat judeţul într-o lună

În luna iunie, în judeţ au venit doar 325 de turişti străini, din care 239 s-au cazat în hoteluri, 42 în pensiuni turistice şi 36 în pensiuni agroturistice.

 

Nici în restul lunilor turiştii nu s-au îngrămădit în zonă. În primul semestru, judeţul a fost vizitat doar de 1.170 de turişti, Vasluiul clasându-se, din acest punct de vedere, pe penultimul loc în Regiunea Nord-Est, fiind urmat de Botoşani, potrivit ziarului Evenimentul.


 „Vasluiul are foarte multe puncte turistice de o importanţă deosebită - Băile de la Ghermăneşti, Palatul de la Soleşti, Movila lui Burcel şi multe altele. Dacă lângă toate aceste puncte s-ar construi câte o pensiune, turismul din judeţ s-ar putea dezvolta foarte mult”, spunea Mihai Bumbu, directorul unei agenţii de turism din municipiul Vaslui.
 

Vezi și: Topul județelor vizitate de turiștii străini: CUM stă Botoșaniul