Botoşănenii invitaţi la cartare pe biclicletă sau cu maşina

 

A venit timpul pentru cei care îşi doresc să arate că în România se pot petrece şi lucruri bune! Echipa judeţului Botoşani a demarat înscrierile pentru voluntari la cele două acţiuni importante ale proiectului „Let’s Do It, Romania!”: cartare şi curăţenie. Cartarea începe în judeţ chiar din acest week-end. Echipa botoşăneană dă startul unei acţiuni intitulată „Let’s Bike It&Let’s Drive It” (cartarea pe bicicletă şi cu maşina) care va fi derulată în parteneriat cu organizaţia G.E.O.S din Botoşani.
Prin această acţiune se vor identifica atât în judeţ cât şi în municipiu acele locuri unde există mormane de deşeuri, creându-se astfel o hartă digitală a deşeurilor. Locurile vor fi curăţate în data de 24 septembrie de către voluntarii campaniei „Let’s Do It, Romania!”. 
Procesul de cartare are o importanţă capitală întrucât constituie baza efortului logistic necesar pentru curăţarea ulterioară a respectivelor zone. Folosind informaţiile colectate se vor  localiza mormanele şi estima cantitatea de deşeuri, proporţia de deşeuri reciclabile sau valorificabile energetic, numărul de voluntari necesari pentru a curăţa respectivele puncte, cantitatea de materiale necesare (saci, mănuşi etc.), schema de direcţionare şi capacităţile de transport necesare pentru a transporta gunoaiele la destinaţia finală, etc. 
Deja, zeci de botoşăneni şi-au manifestat intenţia de a se alătura acestei campanii, însă, pentru a ne depăşi obiectivele atinse anul trecut, e nevoie de mult mai multă forţă de muncă. Anul trecut, în judeţul Botoşani, s-au implicat 7.337 de voluntari care au strâns 10.045 saci de deşeuri, aceasta însemnând o cantitate de 82.215 tone.  Astfel că orice persoană care ştie şi îşi doreşte o schimbare în bine, se poate înscrie ca voluntar pentru una dintre cele două acţiuni sau ambele. La cartare sunt aşteptaţi toţi bicicliştii şi conducătorii auto dispuşi să se implice în identificarea acelor locuri care trebuie curăţate în municipiu şi în judeţ.
Cum o pot face? Simplu. Accesează siteul www.letsdoitromania.ro, intră la secţiunea „Vreau să particip”, completează formularul de înscriere, se confirmă apoi înscrierea prin primirea automată pe email a linkului campaniei şi devine automat membru în Echipa Naţională de Acţiune!
Înscrierile se pot face şi prin telefon la 0743.383.068 sau cu ocazia diferitelor evenimente  care vor avea loc în perioada următoare în oraş, de unde echipa „Let’s Do It, Romania!”, nu va lipsi.