Botoşănenii aşteptaţi la un atelier de confecţionat mărţişoare

Botoşănenii sunt aşteptaţi,cu mic cu mare, la un atelier creativ pentru a înţelege mai bine simbolistica mărţişorului.

 

Secţia de Artă plastică – Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani organizează, la Muzeul de Etnografie, din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50, Botoşani, în perioada 18 februarie –   1 martie 2019, între orele 8.00 – 16.00, atelierele creative intitulate „În prag de primăvară”.

 

Adresându-se publicului de toate vârstele, proiectul, aflat la a IV-a ediție, duce participanții în lumea uitată a mentalului rural, într-o perioadă considerată a fi încărcată de sacralitate negativă. Obiceiul purtării mărțișorului era văzut ca  modalitatea cea mai eficientă de a pune sub protecție persoanele sensibile. 

 

Activitatea culturală „În prag de primăvară” oferă   publicului ocazia de a înțelege importanța și simbolistica mărțișorului, dar și de a deprinde tehnici de confecționare a acestuia. 

 

Pentru participarea la ateliere este necesară achitarea taxei de intrare, în valoare de 2 lei (pentru grupuri şi copii). În vederea asigurării fluenţei activităţilor, va rugăm să faceţi programări la numărul de telefon: 0231.515506. 


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store