Nova Apaserv SA anunță extinderea zonelor care rămân fără apă astăzi

Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp prin intermediul unui comunicat de presă.

 

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani revine asupra comunicatului transmis în data de 5 februarie 2025, privind efectuarea remedierii avariei survenite pe conducta de alimentare apă cu diametrul de 375 mm, localizată la intersecția străzilor Nicolae Iorga cu Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani.

 

În urma desfășurării lucrărilor, a fost constatată necesitatea extinderii zonei de intervenție, fapt pentru care a fost necesară sistarea furnizării apei potabile și în alte zone. 

 

Astfel, în data de 6 februarie 2025, în intervalul 08:00-17:00, vor fi afectați și consumatorii de pe următoarele străzi suplimentare: Independenței, Săvenilor, Pușkin, Verona, Grivița, Bucovina, precum și pe străzile interioare adiacente acestora.

 

„Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.” au transmis reprezentanții societății.