Soţia botoşăneanului actor îi răspunde dur lui Botezatu : O totală lipsă de educație și de bun simț! 

Recent, ținuta Andreei Bălan a fost comentată de Cătălin Botezatu, iar de aici a izbucnit un întreg scandal.

 

Soţia actorului din Botoşani a fost foarte deranjată de criticile făcute de celebrul designer și i-a dat o replică usturătoare. Însărcinată în luna a 9-a, Andreea Bălan tună și fulgeră.

 

Cătălin Botezatu și Raluca Bădulescu au o rubrică în emisiunea Teo Show de la Kanal D, care se numește 'Așa da, așa nu cu Ralu și Bote'. Cei doi jurați de la 'Bravo, ai stil!' au comentat ținutele de zi cu zi ale mai multor vedete din România, printre care s-a aflat și Andreea Bălan.

'S-a înălţat, s-a lăţit în umeri! Mie tot nu-mi place! Arată ca un dulăpior în poza asta. E frumoasă, are un corp frumos! E păcat! Ea îşi permite să poarte altfel de ţinute', a spus, citat de Viva,  Cătălin Botezatu.

Nu doar Bote a comentat-o pe vedetă, ci și Raluca Bădulescu și-a spus părerea despre Andreea Bălan:

'O găsesc mai bine îmbrăcată în ţinuta asta decât în ţinutele alea studiate din emisiunile TV. Andreea Bălan, fără nicio supărare, chit că riscăm telefoane şi carne în frigider, nu este una dintre vedetele bine îmbrăcate, oricât de mult s-ar strădui. În această ţinută e decentă! Are freză cinstită, e de bine că nu am recunoscut-o! Andreea, când nu te străduieşti, îţi iese mai bine decât atunci când te străduieşti'


După ce a auzit cele spuse de celebrul designer, Andreea Bălan a răbufnit și a postat un mesaj usturător pe una dintre rețelele de socializare. Viitoarea mămică s-a supărat foarte tare din cauza declarațiilor făcute de Cătălin Botezatu.

„Poate îi spune cineva lui Botezatu (producatorii lui Teo dacă tot îi dau poza la comentat) că sunt în 37 de săptămâni aici și că femeile în luna a-9-a se lățesc (în tot) și au minim 10 kg în plus! Mi se pare o totală lipsă de educație și de bun simț să comentezi o gravidă în luna a- 9-a, fiind extrem de greu în ultima lună de sarcină să mai faci parada modei. Totuși, eu arăt foarte bine aici? Mulți viteji se arată, dar dacă îi pui să stilizeze o femeie gravidă în luna a-9-a, nu ar reuși nici pe departe precum stilista mea!!!', a scris Andreea Bălan pe contul de socializare.
    
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store