Botoșăneanul din Pomârla care a candidat împotriva lui Nicolae Ceaușescu

S-a născut într-o zi de 24 februarie, în Pomârla, județul Botoșani. În 1987 și-a depus candidatura pentru Marea Adunare Naţională, candidând împotriva lui Nicolae Ceaușescu.

 

Ion Puiu s-a născut la 24 februarie 1918 în Pomârla, județul Botoşani. De profesie inginer chimist, a deţinut funcţia de preşedinte al tineretului P.N.Ţ. în perioada 1945-1947. Ion Puiu a fost asistentul savantului chimist prof. dr. Eugen Chirnoagă, rectorul Scolii Politehnice din București în perioada 1940-1941. După înlăturarea de la catedră a prof. Eugen Chirnoagă, cursul de chimie analitică al profesorului a fost predat în continuare de Ion Puiu.

 

A fost arestat pe 2 decembrie 1947, fiind acuzat de activitate politică ilegală, participare în cadrul unei organizaţii subversive şi complot. A fost condamnat la 20 de ani muncă silnică. Trecut prin închisori precum Oradea, Jilava, Gherla sau Aiud, a ajuns în Râmnicu Sărat la 10 august 1957, în urma participării la greva desfăşurată în Aiud în primăvara aceluiaşi an.

 

Considerat un deţinut periculos, a fost transportat în condiţii de severă izolare, anticipându-se astfel perioada petrecută în penitenciarul buzoian, aflăm de pe memorialulramnicusarat.ro.

 

 

 

 

În penitenciar a declarat greva foamei de patru ori, în nu mai puţin de 56 de zile. Atitudinea sa l-a determinat pe comandantul Vişinescu să-l catalogheze drept "indisciplinat şi recalcitrant". Desfiinţarea închisorii, la 13 aprilie 1963, a venit la timp, Puiu fiind eliberat din detenţie odată cu decretele de graţiere din 1964.

 

În libertate, Ion Puiu şi-a păstrat consecvenţa comportamentală, continuând să fie incomod regimului comunist.

 

 

L-a înfruntat pe Ceaușescu

 

În anul 1987, Ion Puiu și-a depus candidatura pentru Marea Adunare Naţională, candidând împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Gestul său a ajuns să fie cunoscut în afara ţării şi determinând represalii din partea Securităţii. Evident, candidatura nu i-a fost acceptată.

 

În fișa Departamentului de Securitate a Statului, la Ion Puiu este menționat, cu scris de mână: "material înaintat la cabinetul II (Elena Ceaușescu)". Fișa are trei pagini și îl descrie pe Ion Puiu drept oponent al regimului comunist.

 

După 1989, Ion Puiu a fost ales vicepreşedinte al P.N.Ţ.C.D. şi a fost exponentul liniei dure a partidului.

 

Alături de organizaţia de tineret a partidului a avut o poziţie intransigentă faţă de puterea neocomunistă, fapt ce i-a atras din partea acesteia acuzaţii de "fascism" şi "legionarism". Guvernul controlat de F.S.N. şi preşedintele statului au incitat la violenţă utilizând în acest scop chiar minerii din Valea Jiului şi tranşând astfel competiţia cu partidele democratice de opoziţie.

 

În urma disensiunilor din P.N.Ţ.C.D., Ion Puiu a fost exclus din partid.

 

S-a stins din viață în anul 2002, la vârsta de 84 de ani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store