Botoşănean de 20 de ani, în comă la Iaşi din cauza etnobotanicelor

 

Cinci tineri intoxicaţi cu substanţe etnobotanice au ajuns, în ultimele 24 de ore, la secţia Copou a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, în starea cea mai gravă fiind un tânăr din Botoşani adus în comă după ce a consumat astfel de substanţe într-un club din Iaşi.
Acesta are 20 de ani. "Tânărul a consumat etnobotanice într-un club din Iaşi, împreună cu un adolescent de 16 ani. Primul se află internat în secţia ATI-Toxicologie şi a necesitat suport respirator. Cel de-al doilea se află tot la noi în spital, iar când starea o va permite va fi transferat la Spitalul de copii din municipiu", a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax,Tudor Ciuhodaru din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Medicul Tudor Ciuhodaru, totodată deputat PC, susţine că numărul cazurilor de intoxicaţii cu etnobotanice se menţine ridicat şi că e necesar ca Parlamentul să ia în discuţie cât mai rapid legea care "îi condamnă la ani grei de puşcărie pe cei care ne otrăvesc copiii". "Nu putem admite ca, sub mii de pretexte invocate, să se comercializeze droguri sub diverse forme. În legea pe care am iniţiat-o se prevede clar ca autorizarea comercializării oricărui produs în România să se facă doar după avizul Ministerului Agriculturii, precum şi al Ministerului de Interne, la recomandarea Agenţiei Naţionale Antidrog", a mai spus Tudor Ciuhodaru.