Botoșănean cercetat pentru ilegalitate cu obiecte pirotehnice

 

Începând cu data de 20 noiembrie, 2013 se desfăşoară la nivel naţional acţiunea  „Foc de Artificii” pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013-2014.

Prin această acţiune, Poliţia Română urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor  de iarnă 2013-2014.
Până în prezent, poliţiştii botoşăneni au organizat şi desfăşurat 128 controale,      în scopul verificării legalităţii achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, de către persoanele juridice şi fizice.
Au fost efectuate verificări în cazul a 10 persoane juridice autorizate pentru efectuarea de operaţiuni cu obiecte pirotehnice. Poliţiştii au depistat 3 persoane juridice şi fizice care desfăşurau activităţi cu obiecte pirotehnice, fără a fi autorizate conform Legii nr. 126/1995, modificată. Au fost constatate 2 infracţiuni şi o contravenţie, prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor expozive şi au fost confiscate 502 bucăţi obiecte pirotehnice.
Astfel, la domiciliul lui A. Ioan de 44 ani, din comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, poliţiştii au depistat 420 bucăţi petarde,  pe numele bărbatului fiind întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice. Acţiunile şi controale s-au desfăşurat în sistem integrat, la acestea participând şi lucrători din cadrul I.J.J. Botoşani, precum şi specialişti ai I.T.M. Botoşani. Pe raza judeţului nu au fost identificaţi agenţi economici care să efectueze activităţi de import - export cu obiecte pirotehnice.
[[banner]]
CITEȘTE:
 Băiat de 16 prins cu petarde