Botoșănean căutat pentru fraudă informatică în Germania, încătușat și escortat la Suceava

Bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat instanței de judecată.

 

În cursul zilei de 4 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au reușit identificarea unui bărbat de 40 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis de către autoritățile germane un mandat european de arestare.

 

Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt săvârșit în cadrul unui grup infracțional, înșelăciune în formă agravantă și fraudă informatică în formă agravantă.

 

Bărbatul a fost identificat în municipiul Botoșani și a fost escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată.