Botoșănean căutat în Germania, CAPTURAT când voia să intre în țară

Botoșăneanul în vârstă de 31 de ani se află în custodia IPJ Suceava.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Germania pentru săvârșirea unor infracțiuni contra proprietății.

 

În data de 30.07.2019, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, pentru a efectua formalitățile de frontieră, cetățeanul român H. A., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.

 

În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din Germania, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea unor infracțiuni contra proprietății.

 

Drept urmare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store