Bosniacul care rupe plasele în Liga 1, fost atacant la FCSB, aproape de un transfer la FC Botoșani

Oficialii FC Botoşani vor continua campania de achiziţii şi încearcă să mai transfere cel puţin doi-trei jucători până la finalul săptămânii când echipa va pleca în cantonamentul din Austria.

 

Principalele ţinte sunt fundaşul stânga Alex Ţigănaşu şi atacantul Bojan Golubovic.

 

FC Botoşani încearcă să profite de haosul de la Poli Iaşi şi să transfere încă doi jucători. După mijlocaşul Marian Târşă, FC Botoşani ar putea să-i aducă de la Iaşi şi pe Alex Ţigănaşu şi Bojan Golubovic. Cel de-al doilea a jucat și la FCSB înainte de a fi transferat de Poli Iași.

 

„Sunt jucători care mai vin în seara asta şi mâine. Nu îmi fac probleme că nu o să avem un lot cel puţin la fel de competitiv ca în sezonul trecut. Suntem în discuţii cu câţiva jucători, mai sunt nişte jucători străini. Va mai veni un fundaş stânga, vor mai veni vreo trei la mijloc, în bandă şi doi-trei în atac. Sunt câţiva jucători de la Iaşi pe care îi ofertăm şi care ne interesează. Mihai Roman a spus că rămâne, mai cântăreşte oferta noastră. Dacă nu are ceva în afară, rămâne la Botoşani. Răzvan Tincu va rămâne şi el. De asemenea, rămâne şi Moruţan”,

Valeriu Iftime, președinte CA FC Botoșani

 

În plus, oficialii botoşăneni mai sunt în discuţii pentru aducerea unui mijlocaş din Polonia, a unui jucător de bandă din Bulgaria şi a unui atacant din Argentina.