Bombă de 40 de milioane de euro în brațele Primăriei - falimentara Termica gâtuieşte oraşul din mormânt

Falimentara Termica încă atârnă greu de gâtul municipalității botoșănene. Iar o sentință definitivă și executorie pronunțată de Curtea de Apel Suceava, favorabilă lichidatorului Constantin Lulu Dascălu obligă la recuperarea unei sume imense de aproximativ 40 de milioane de euro, ce a fost constatată ca fiind debit înregistrat de fosta societate de termoficare a urbei.

 

Zeci de puncte termice renovate pe banii UE ar trebui înapoiaţi la falimentara Termica

Consilierul local Mihai Tincu a menționat că la nivelul CL a fost înființată o comisie formată din trei consilieri și mai mulți salariați de la serviciul patrimoniu în vederea punerii în executare a sentinței și a purtării negocierilor. Din comisie au făcut cel menţionat, Paul Onișa și Cătălin Alexa.
”Vreau să vă spun: valoarea masei credale este conform Curții de 1.762 miliarde de lei vechi. Din acest total, datoria către stat a Termicii este de 1.600 miliarde de lei vechi. Vreau să vă spun că în această hotărâre a Curții de Apel este luată în calcul numai datoria către stat”, a afirmat Mihai Tincu.
Este vorba de datorii adunate din anii trecuți. Între timp, bunurile fostei societăți Termica au fost preluate în mare parte de actuala Modern Calor, care a fost și beneficiara unui proiect european în valoare de 45 de milioane de euro. Și care a intervenit cu lucrări, din bani comunitari, tocmai pe bunurile care acum ar urma să fie executate și să revină la starea inițială, adică în patrimoniul Termica.
Ce facem acum? Comisia făcută din trei consilieri, Tincu, Onișa și Alexa ar trebui să ia fiecare punct termic din cele 37 care trebuie executate și să le aducă la forma inițială, care a fost în 2008 – 2009 care erau așa cum erau. La ora actuală sunt renovate, dotate cu aparatură și mobilier tehnologic din bani europeni”, a întrebat Tincu.
Consilierul local a propus CL realizarea unei expertize financiare pentru a se găsi o soluție pentru rezolvarea acestei situații.

Consilier cutremurat de situaţie: o gravitate nemaiîntâlnită

Cutremurat de situația "fără susținere juridică" și de o "gravitate foarte mare", a intervenit și Paul Onișa care a menționat următoarele:
Ne aflăm în fața unei situații de o gravitate nemaiîntâlnită în administrația publică locală. Vreau să vă mai spun încă un detaliu care o să vă cutremure  în final și anume faptul că în timpul ședinței care a avut loc în comisie, am descoperit că pe punctele termice respective s-a derulat un proiect cu finanțare europeană POS Mediu, care se închide pe 31 decembrie 2015”, a arătat consilierul care a făcut parte din comisie.
Potrivit directivelor europene, pe obiectivele unde s-au  investit fonduri comunitare, timp de cinci ani de zile nimeni nu poate interveni.
”Doar dacă vine un expert de pe altă planetă și ne spune că putem să le înstrăinăm, înainte de a finaliza acest proiect și să treacă înapoi la Termica? Dar ce facem cu banii cheltuiți pentru aceste puncte termice? Situația este foarte gravă, eu vreau să rețineți, nu vreau să fac parte din această comisie, au fost niște informații ascunse sub preș cu privire la acest proiect. Acum ne aflăm în fața unei sentinţe definitive și executorii care ne pune în situația să executăm ilegal acele puncte termice până la închiderea proiectului de finanțare”, a menţionat Paul Onișa.
Consilierul local a mai arătat că ar fi înțeles că, la momentul în care s-a demarat proiectul european în termoficare, s-ar fi știut faptul că punctele termice fac obiectul unei acțiuni litigioase, aspect care ar agrava situația. El este decis să își dea demisia din comisia de negocieri, având în vedere speța încâlcită și faptul că la mijloc este vorba despre un prejudiciu calculat cât tot bugetul Primăriei pe un an de zile.
De altfel, la Primăria Botoşani, luni, 7 decembrie 2015, la ora 11:00 au ajuns lichidatorul Termica și executorul judecătoresc Carmen Șfaițer pentru o ședință în acest sens, care a avut loc cu ușile închise.
CITEŞTE ŞI:

Falimentara Termica – aproape 700 milioane lei vechi pentru un singur omîn 3 luni