Bătaie de pomină într-un local, un client rănit și rămas fără telefon

Scandalagiul a fost reținut de polițiștii botoșăneni.

 

La data de 1 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din orașul Flămânzi bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că acesta, la data de 12 decembrie 2023, în timp ce se afla în incinta unui local public, ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică.

 

Totodată, în același context, bărbatul l-ar fi lovit pe unul dintre clienții localului, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale și l-ar fi deposedat pe acesta de telefonul mobil.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice.