Bărbat rămas blocat dupa o acrobatie in Siret 

 

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a ajuns duminică în jurul orelor 18:00 în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati, după ce a încercat să sară într-un iaz, de la înălţime.
Ilie Acasandrei era împreună cu prietenii la scăldat la Siret, iar din cele povestite cadrelor medicale de pe ambulanţă, bărbatul ar fi urcat pe o buturugă mai înaltă şi a sărit fără să observe că apa era prea mică în acel loc. Văzând că nu îşi mai poate mişca capul prietenii care îl însoţeau au apelat numărul unic de urgenţe 112 şi au solicitat sprijinul cadrelor medicale. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Mavromati de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit medicilor bărbatul ar fi suferit o fractură în zona cervicală. După terminarea investigaţiilor de specialitate medicii vor hotărî dacă botoşăneanul va rămâne internat în spital.
CITEŞTE:
Pompierii, căutări de patru ore după o copilă de opt ani şi bunicul ei pierduţi în apele unui iaz de la Costeşti - FOTOGALERIE