Autoturism jefuit la Dorohoi în miez de noapte de trei frați minori

Tinerii din ziua de astăzi se pare că mai au și alte preocupări în afară de școală. Unii pentru a face rost de bani comit infracțiuni și intră în vizorul oamenilor legii încă de la vârste destul de fragede.

 

În urma unui apel 112 primit la câteva minute după miezul nopţii care tocmai a trecut, un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Aleea Ghiocelului din municipiul Dorohoi, unde un bărbat a sesizat faptul că trei tineri i-au deschis autoturismul, care se afla parcat în imediata apropriere a blocului unde domiciliază.
Astfel, jandarmii au depistat trei fraţi, în vârstă de 12, 13, respectiv 15 ani, care au intrat în autoturismul celui ce a reclamat fapta. La faţa locului a fost găsită doar o fată în vârstă de 15 ani, care a fost reţinută de un martor la cele întâmplate, iar doi băieţi au fost identificaţi ulterior, în urma verificărilor făcute, deoarece fugiseră până la sosirea jandarmilor. Cei trei locuiesc fără forme legale în municipiul Dorohoi şi sunt cunoscuţi de oamenii legii ca având astfel de preocupări.
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt. După întocmirea actelor procedurale necesare, fata a fost lăsată în grija mamei”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.
CITEȘTE:
 Închisoare pentru tâlhărie în timpul unei partide de sex pe bancheta din spate a mașinii