Gunoaiele târăsc Spitalul Județean pe holurile Tribunalului: AFLĂ motivul

Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani mai primește o lovitură. După ce s-au semnalat lipsuri mari în secțiile aflate sub coordonarea instituției spitalicești, de ordinul medicamentelor, utilajelor sanitare, dar și a personalului, acum conducerea a fost acționată în instanță de societatea Urban Serv.

 

Conducerea societății de salubrizare justifică acțiunea prin întârzierea plății datoriilor.
„Spitalul a trecut printr-o perioadă mai grea în anul 2014, la începutul anului. Și până în luna septembrie a acumulat o datorie destul de ridicată la Urban Serv, peste 90.000 de lei. Noi am încercat să facem niște reeșalonări cu dumnealor, nu au reușit să se țină de ele. I-am notificat că, în situația în care nu găsesc soluții de rezolvare a debitului pe care îl au față de noi, vom fi nevoiți să-l recuperăm în instanță”, a declarat Simion Drelciuc.
Între timp, Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani a încasat de la bugetul de stat o sumă de 7 milioane lei, din care, spune conducerea Urban Serv, s-a achitat și este jumătate din datoria înregistrată către societatea de salubrizare.
„De obicei, folosim această metodă cu debitorii care au o întârziere mai mare de trei luni, indiferent de natura debitului. Mai ales la agenții economici, debitele, dacă lăsăm mai mult de trei luni, se adună, noi notificăm agentul că dacă în termen de 15 zile de la notificare nu își achită debitele, mergem în instanță și le recuperăm”, a mai spus Simion Drelcicuc.
CITEȘTE:
Nu vă îmbolnăviți! La Spitalul Județean lipsesc până și clasicele tablete de Paracetamol!