Ștafeta Invictus ajunge și în acest an la Botoșani

Activitatea este dedicată deopotrivă Zilei Armatei României și eroilor de ieri și de azi ai României.

 

În data de 17 octombrie 2024 ora 17:00 (aproximativ), în municipiul Botoșani se va desfășura predarea – primirea Ștafetei Veteranilor “Invictus”, la Monumentul Eroilor din cel de-al II lea Război Mondial, (dispus la intersecția dintre strada Cuza-Vodă și Calea Națională).

 

Ștafeta Veteranilor “Invictus” este un eveniment anual, aflat la a XI-a ediție și este o acțiune desfășurată la nivel național, care integrează eforturile a peste 500 de voluntar de a  acoperi 3500 km în alergare și pe bicicletă, în scopul promovării valorilor naționale și respectul față de veteranii și eroii României, ce va avea ca punct final Monumentul Ostașului Român din Carei.

 

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-25 octombrie 2024 și presupune purtarea în alergare a unei ștafete reprezentată de una dintre culorile drapelului tricolor, pe trei trasee - albastru, galben și roșu.

 

Traseul albastru va cuprinde vestul țării și a plecat din Târgu Jiu pe data de 4 octombrie 2024.

 

Traseul galben cuprinde centrul țării și a început din Giurgiu pe data de 15 octombrie 2024.

 

Traseul roșu, a luat startul din cadrul Semimaratonului de la Călărași pe data de 5 octombrie 2024. 

 

Traseul va trece prin Fetești 6 octombrie, Constanța 7 octombrie, Tulcea 8 octombrie, Brăila 9 octombrie, Buzău 11 octombrie, Focșani 12 octombrie, Bârlad 14 octombrie, Bacău 15 octombrie, Piatra Neamț 16 octombrie, Iași 17 octombrie, Botoșani 18 octombrie, Suceava 19/20 octombrie, Bistrița 21/22 octombrie, Baia Mare 23/24 octombrie, Satu Mare 25 octombrie cu ajungere la Carei în 25 octombrie 2024.